John Carter – 2012

                                                           John Carter

Nota IMDB: 6.9
Regia : Andrew Stanton
Actori : Lynn Collins, Taylor Kitsch
Gen film : Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF

Prezentare :

Inspirată din romanul „A Princess of Mars” al autorului Edgar Rice Burroughs, primul volum dintr-o serie de 11 care a fost publicat în anul 1912, fantezia SF „John Carter” îl are în centrul acţiunii pe eroul cu acelaşi nume, un veteran al Războiului Civil, care a luptat de partea Confederaţiei şi care s-a ascuns din calea indienilor apaşi într-o peşteră, fără să ştie că este vorba despre o poartă a timpului şi că va fi teleportat pe planeta Barsoom (Marte). Deşi iniţial planeta Marte se asemană cu Terra în ceea ce priveşte condiţiile de mediu, subţierea atmosferei şi secarea oceanelor au transformat-o într-o regiune aridă şi neospitalieră, iar conflictul de proporţii epice dintre Red Martians şi Green Martians a adus-o în pragul distrugerii. John Carter este luat prizonier de către Green Martians, creaturi barbare de culoare verde, cu patru braţe şi cu o înălţime de peste 3,5 metri, dar reuşeşte să evadeze şi îi ajută pe Tars Tarkas, prinţesa Dejah Thoris şi poporul lor de Red Martians să îşi înfrunte duşmanii. Dându-şi seama că poate înclina balanţa victoriei într-o parte sau în alta datorită forţei lui superioare şi că în mâinile sale stă salvarea planetei Barsoom, John Carter se îndrăgosteşte de frumoasa Dejah Thoris şi luptă alături de ea.

Trailer – John Carter

 

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: